Ce își dorește Iohannis de la politicieni în campania pentru parlamentare: Este momentul să se maturizeze

Ce își dorește Iohannis de la politicieni în campania pentru parlamentare: Este momentul să se maturizeze
Publicat: 27/10/2016, 12:40
Actualizat: 28/10/2016, 17:03

„Mi-aș dori ca în această campanie nu goana după procente să îi motiveze pe politicieni, ci respectul pentru alegători. Electoratul s-a maturizat. Este momentul ca și clasa politică în ansamblul ei să o facă. Cred că în această campanie forțele politice au șansa de a arăta că au încheiat ele însele etapa promisiunilor goale, a spectacolului fără substanță și a politiciansimului”, a declarat Klaus Iohannis, joi, la evenimentul de lansare a cărții „Grupul parlamentar al minorităților naționale 1990-2016”.

Pe de altă parte, Iohannis a subliniat faptul că are „încredere că viitorul spre care ne îndreptăm e unul al dialogului, toleranței și al unității în diversitate”, în contextul în care „într-o Românie europeană, toleranța la fel ca și libertatea e esențială”.

„Ce ne unește pe toți e apartenența la o națiune de cetățeni puternică prin diversitatea ei și prin valorile pe care le susține și exprimă (…) Grupul parlamentar al minorității naționale e o expresie în plan politic al dialogului social și interetnic (….) Este important să nu luam toate aceste lucruri drept un dat câștigat, care se perpetuează permanent, ci să le cultivăm și să le menținem”, a mai precizat șeful statului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Ultimul boem al secolului XX. S-a stins singur și trist, înconjurat doar de pisicile sale
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum a intoxicat propaganda nazistă România